De ce iubesc Tara Oasului! (II)

IONITA G. ANDRON (n. 20 aprilie 1917, Racsa – m. 23 aprilie 1989, Negresti Oas)

"Iubesc Ţara Oaşului de când i-am respirat prima oară aerul, de când am deschis ochii, de când m-a primit acest pământ ca într-un leagăn şi mi-a dat bucuriile prunciei cu jocurile lui: “De-a lupu-ntre oi”, “De-a ineluş-învârteluş” şi altele.

Credeam atunci că pe pământ nici nu sunt altfel de oameni decât oşenii şi că lumea este numai atâta cât cuprindeau ochii mei între vârful Comjii – lăcaşul lui Pintea Viteazu – şi munţii Cămărzănii, pe care o vedeam departe, departe, “la marginea pământului”.

Eram încântat de “chemeşuca mea lungă” şi de “străiţuca” mea. Din care nu prea lipsea nici “cuţâtaşu” şi pe care o păstrez şi astăzi cu mult drag şi cu care m-a dus mama de mână pentru prima dată la sâmbră, când eram prunc de patru ani.

Iubesc Oaşul deoarece o dată, în vremuri de bejenie, mi-a întins prieteneşte scutul codrilor săi.

Iubesc Ţara Oaşului pentru că îmi dă satisfacţia vârstei maturităţii, cu toată comoara ei de limbă, datini şi artă populară, precum şi pentru înnoirile mari din anii puterii populare."

Nu poti sa nu iubesti Tara Oasului!