joi, 30 iunie 2011

În ton cu vremea si vremurile ...

"A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta."
                           Nichita STĂNESCU


marți, 28 iunie 2011

luni, 20 iunie 2011

Vulgar...

Language is the source of misunderstandings.
 Antoine de Saint-Exupery

La observaţia binevenita a unui coleg trebuie
să precizez că textul de mai jos nu-mi aparţine.

"După mărimea pulii, oamenii se încadrează în patru tipologii:

Maxipulii se simt împliniți spiritual pentru simplul motiv că au pula mare. Ei nu se străduiesc să facă nimic în viață. Nu vor nici bani, nici faimă, nici case, nici mașini. Ei nu au nimic de demonstrat. Au pula mare șștiu că au pula mare. Acest lucru le este de ajuns încât să ducă o viață liniștită, pașnică și veselă, străduindu-se în viață doar cât e necesar să supraviețuiască. Maxipulii sunt pașniciși liniștiți. Nu vor nici războaie, nici ceartă nici nimic. Se vor împăca cu toată lumea, și vor căuta soluția de mijloc în orice conflict, pentru că nu au nevoie să se compare cu alții. Deja se știu superiori. Atitudinea lor generală față de restul oamenilor este de o superioritate detașată. Se uită de sus, cu blândețe la restul oamenilor, înțelegând drama lor internă. Totuși sunt mărinimoși. Dacă ar fi după ei, toată lumea ar avea pula mare, dar, din păcate, nu se poate. În relațiile cu femeile sunt calmi și tandri, capabili de o relație profundă și sentimentală, pentru că nu au nevoie de altceva.   Bărbații cu pula mică: Lumea s-a dezvoltat pe spatele bărbaților cu pula mică. Toți cercetătorii, toți filozofii și artiștii au avut pula mică. Minipulul este un om muncitor. El știe că o are sub-standard și va dori toată viața să compenseze. Va munci, se va zbate, va creea. Toate ca să pară că o are mai mare decât e cu adevărat. În mintea lui, el are impresia că lumea va face o paralelă între succesul lui și mărimea pulii lui, deși, cu cât adună mai multe chestii, cu cât se zbate mai tare, cu atât dovedește că o are mai mică. Minipulul vrea tot timpul să iasă în evidență. Unul mai prost va cumpăra foarte multe chestii, compensând mărimea lui peniană cu mașini mari, case mari, haine de lux, etc. Unul inteligent va compensa prin făcutul de lucruri noi, prin inovație în domeniul de care se ocupă, împingând lumea înainte. Se va simți tot timpul amenințat de oamenii cu pula mare dar nu este destul de bazat pe mărimea propriei puli încât să caute conflictul cu aceștia. Îi va urî în tăcere. El este nefericit până la vârsta de mijloc, când, se va resemna cu pula lui mică și va începe să se bucure de posesiunile lui materiale și să caute plăcere în munca sa. Minipulul, până la faza de împăcare cu propria pulă va privi femeia ca un obiect. O va alege nu după sentimente, ci după valoarea superficială a ei. Va fi pentru el doar o altă chestie cu care să compenseze pula mică. În faza a doua, de resemnare, va fi capabil de o relație profundă, dar minipulul necopt niciodată nu va fi în stare de o relație adevărată. Bărbații cu pula medie: Medipulii sunt caracterizați printr-o tensiune internă permanentă. Sunt oameni vehemențși violenți. Știu că pula lor nu are o dimensiune care să impună categorisirea în tipologiile anterioare, și de aceea vor fi toată viața blocați într-un permanent concurs de măsurare a pulii. Medipulul va râde bucuros când va da de unul cu pula mică și îi va demonstra că a lui e mai mare și îi va săpa pe la spate pe cei cu pula mare ca să îi deruteze dar fără succes. Maxipulii sunt imuni la răutățși acest lucru îl va frustra pe medipul. Însă cel mai violent va fi cu cei ca el, restul medipulilor. Știe că unul cu pula medie, ca a lui este asemănător lui. Unul mai prost va încerca prin orice metodă să demonstreze că are juma de centimetru în plus și va face tot soiul de competiții cu ceilalți medipuli, tot timpul facând topuri și clasificări. Unul mai deștept va încerca să se distanțeze de ceilalți medipuli printr-o personalitate unică. Printr-un mod de a fi original. La vârsta mijlocie, medipul ori se va încadra singur în una din categoriile de mai sus, mimând comportamentul lor (pseudomaxipul sau pseudominipul) sau va rămâne toată viața un frustrat, un încârcenat. Atâta timp cât va considera că are pula medie, va fi o forță distructivă, un element negativ al societății. Medipulul caută o femeie care să-l facă să se simtă cu pula mare. Va trece peste orice defect al acelei femei atâta timp cât ea va avea grijă de această simplă nevoie a lui. De aceea relația lui cu femeile va fi una de simbioză, nu una profundă. Evident, până la faza pseudo. Femeile Femeile nu au pulă. Evident. De aia sunt apule. Totuși, modul lor de gândire se centrează pe pulă. Singure, sunt haotice. Comportamentul lor nu poate fi prevăzut, pentru simplul motiv că nu au o pulă fizică. Au în schimb o imagine a propriei puli în cap, care fluctuează. Ei bine, femeia într-un anumit moment se va comporta în funcție de cât de mare este pula psihică, pula imaginată de ea că o are. Iar imaginea apulei despre nepula ei este foarte fluidă. Poate fi de 10 cm acum, și de 30 peste 10 minute. De aceea femeia este imprevizibilă și lipsită de logică. Din fericire, după ce se combină cu un bărbat, va adopta mărimea pulii acestuia ca fiind mărimea pulii ei. Atenție! Dacă va avea impresia că pula masculului este mult mai mică decât pula ei mintală, va încerca să îl domineși să îl țină sub papuc."
Autor necunoscut

miercuri, 15 iunie 2011

Meserie sau vocaţie?!

Ataşez în rândurile care urmează un text ce m-a pus pe gânduri. Mă întreb, aflându-mă în sistem, dacă mai crede cineva astăzi în profesia de dascăl?  
O confuzie deloc întâmplătoare
M-am ferit întotdeauna să scriu pro domo dar de această dată nu se mai poate.
Meseria mea de o viață, aceea de cadru didactic universitar, mă obligă să iau poziție față de o situație pe care o consider  aberantă și cu efecete distructive pe termen lung.
Este vorba despre confuzia pe care noua lege a învățământului o face între meseria de cadru didactic și cea de cercetător științific și chiar de  finanțator.
Pentru a pleca de la o bază corectă de raportare, prezint definițiile conform Dicționarului Explicativ al Limbii române.
Profesor = persoană cu o pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate și care predă o materie de învățământ
Cercetător științific = persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii
Finanțator = persoană care finanțează o altă persoană sau o instituție
Se mai cer clarificate încă unele aspecte pentru a putea înțelege corect situația creată.
În primul rând, trebuie spus că profesorul poate și chiar trebuie să aibă o activitate de cercetare științifică necesară perfecționării și actualizării cursurilor pe care le predă dar nu acesata este activitatea sa de bază și nici nu este retribuit suplimentar pentru cercetarea pe care o efectuează în interesul ridicării calității cursului pe care îl predă. Într-un sens general, acest tip de cercetare științifică este obligatorie pentru profesor pe tot parcursul vieții sale active. Nu există nici o prevedere contractuală prin care profesorul să fie obligat să presteze cercetare științifică fundamentală sau pe domenii care nu sunt conexe cu materia lui de curs. Desigur, în funcție de capacitate și interes, profesorul poate presta astfel de activități dar din proprie voință sau în cadrul unor programe speciale de cercetare de tip sabat pe parcursul cărora este absolvit de munca didactică.
În al doilea rând, prin contractul de muncă pe care îl semnează cu unitatea de învățământ,profesorul nu este obligat nici să-și autofinanțeze salariu și nici să aducă surse suplimentare de finanțareunității respective.
Legea învățământului face însă abstracție de aceste definiții și clarificări instituționale, considerând că profesorul nu mai este profesor ci cercetător sau finanțator. Este o confuzie care poate fi ușor demonstrată prin concepția documentelor de evaluare și autoevaluare pe care fiecare cadru didctic este obligat să le întocmească în contextul procesului de acreditare a unităților de învățământ superior de stat și private.
Iată, pentru început, fișa denumită Articole și premii. Ea conține (pe perioada 2006-2011) rubricile: articole ISI, articole B+, articole B, cărți la edituri internaționale, cărți la edituri CNCSIS, premii și medalii, membru în comitete editorile ISI, participări la conferințe internaționale, acttivități de cercetare în străinătate, poziții de conducere în organizații profesionale internaționale etc.
Iată apoi fișa denumită Proiecte/contracte de cercetare. Rubricile ei sunt următoarele: numărul proiectelor finanțate de instituțiile din țară, numărul proiectelor și contracte finanțate de instituții din străinătate, fonduri provenite de la instituții din țară (valoare totală exprimată în roni), fonduri provenite de la instituții din străinătate (valoare totală exprimată în roni).
Concluzia este mai mult decât clară: noua lege desființeză meseria de cadru didactic universitar și o înlocuiește cu alte meseriiIată demonstrația:
1.     Evaluarea meseriei și calității prestației meseriei de profesor se face exclusiv prin indicatori care nu au nici o legătură cu specificul didactico-pedagogic al acestei meserii,
2.     Nu se iau în considerare elementele stric caracteristice unei evaluări de specialitate. De exemplu, nu interesează indicatori cum ar fi: numărul manualelor tipărite, al suporturilor de curs, al grilelor de examen, calitatea didactico-pedagogică a predării și seminarizării prin vizite la curs și schimb de experiență, calitatea lucrărilor practice de laborator și conducerea practicii studenților,  rezultatele la examen ale studențiilor, calitatea îndrumării dizertațiilor și lucrărilor de licență, gradul de modernizare al predării prin utilizarea metodelor  IT, calitatea de profesor invitat la universități străine, numărul și calitatea tezelor de doctorat susținute sub îndrumarea profesorilor etc.,
3.     Cea mai importantă calitate a profesorului nu mai este cea de pedagog ci de finanțator al unui sistem de învățământ  abandonat de către bugetul național deși, constituțional, dreptul la educație este garantat de stat.
Actualele criterii de evaluare nu numai că desființează meseria de cadru didactic dar au și unele caracteristici pe care dacă nu le numim aberante le putem spune, fără sfială, utopice. De exemplu:
1.     Publicarea în sistem ISI este greu de realizat în România, numărul publicațiilor de acest tip fiind extrem de redus iar pentru unele științe total inexistente,
2.     Participarea la conferințe internaționale sau susținerea de prelegeri în străinătate este aproape imposibilă din cauza incapacității financiare, atât la nivel individual, cât și instituțional de a suporta cheltuielile de deplasare și taxele de participare (nota bene: începând din anul 2005 aproape că nu mai există conferințe internațioanale gratuite sau care să ofere bonusuri participanților),
3.     Accesarea unor programe europene de cercetare este excesiv politizată, ceea ce limitează posibilitatea unor cadre didactice ”neînregimentate” de a intra în colectivele de lucru.
Trebuie subliniat și faptul că scoaterea abuzivă din sistemul de învățământ a cadrelor de peste 65 de ani a fost demagogic motivată de promovarea tineretului, dar și acest lucru este blocat din cauza imposibilității acestuia de a îndeplini criteriile menționate mai sus.
Spuneam în titlu că nu este întâmplătoare confuzia prin care meseria de profesor este practic desființată, deoarece s-a creat un sistem de evaluare la negru pe considerente strict materiale.
Nu este astfel întâmplător că imediat după apariția acestei legi, cu ajutorul unor băieți deștepți români, în țări ca Grecia, Turcia, Republica Moldova, Ucraina, Croația și chiar Albania au apărut peste noapte reviste ISI care acceptă fără criterii de calitate publicarea unor articole și cărți din România contra unor sume ce variază între 500 până la 5.000 de euro, ca și participarea fictivă contra cost la la așa-numite simpozioane sau conferințe internaționale. Informații recente arată că astfel de oferte vor veni din toamnă și din Ungaria, țară care va trimite și ”experți străini” pentru evaluareași acreditarea universităților românești.
Astfel, calea imposturii și fraudei intelectuale s-a deschis, dar s-a închis drumul învățământului universitar românesc spre adevărata performanță!