marți, 30 noiembrie 2010

România să trăieşti!

Dacă cineva ar putea privi în acest moment lumea din afara ei, cu siguranţă că ar vedea-o ca pe o Arcă a lui Noe, plutind haotic în apele acestui învolburat răstimp. Violenţă, crime, jurăminte false, lepădări de sine, alienare, stres, angoasă, orizonturi care se închid, planuri de viitor care nu duc niciunde, tentaţii devoratoare, toate acestea ar fi doar câteva dintre maladiile care răscolesc tihna acestui timp. Pofta de desăvârşire senzorială a omului, poate mai înverşunată ca oricând, poate duce cu gândul la acea ultimă zvâcnire a unei voinţe pe cale de a se înăbuşi pentru totdeauna. Se pare că am pierdut simţul naturii, echilibrul între coordonatele universului, înţelepciunea resemnării, calea cea dreaptă a unei gândiri lucide. Lăsând de izbelişte sufletul, ne frământă mai curând multumirea trupului şi satisfacerea imediată a unor orgolii iar această cursă contra cronometru spre o moarte fără glorie ne atrage mai mult decât înţelepciunea gândului liber.
România să trăieşti ... dar altfel! Cu suflet!


Stand by me...

Am primit rândurile de mai jos într-un mesaj de la un om deosebit (multumesc Adriana)!

Un superb "remix". O excepţională variantă în care fiecărui cântăreţ îi este alocat un canal de înregistrare, fiind ulterior "mixaţi" în studio. Profesionişti ai înregistrărilor au colindat lumea şi au reusit această performanţă. Interpreţii acestui cunoscut hit, "Stand by me", sunt cântăreţi stradali, necunoscuţi, vagabonzi, oameni săraci, unii fără dinţi în gură, alţii orbi sau membrii ai unor triburi îndepărtate, oameni de pe tot mapamondul.
ARTISTI cu A mare, care ... reusesc incredibilul. 
De fapt, în viaţă, Dumnezeu îţi poate da o voce extraordinară, un fizic şi un talent ieşit din comun, dar daca nu
ai pe cineva (sau un "înger păzitor") care să te sprijine şi să te ajute, să  fie....."stand by me" cand ai nevoie, totul e inutil.

luni, 29 noiembrie 2010

... de pomana!

Am început săptămâna cum nu se poate mai rău! Cu timp pierdut de pomană! Si asta pentru că unii oameni, deşi plătiţi pentru a îndeplini sarcinile postului pe care îl ocupă cu atâta mândrie şi infatuare, nu o fac! Ce este însă şi mai supărător e faptul că atunci când tu le faci munca, iar ei trebuie doar să întocmească nişte hârti, devin negrii de supărare pentru că nu le-ai spus şi ce anume să scrie! Ştiţi însă care e paradoxul?! Mâine, tot
eu va trebui să dau notă explicativă: de ce anume mi-am pierdut timpul meu liber ... de pomană! Şi din păcate voi face acest lucru tot de ... pomană (pentru ca în România şefii nu ştiu să asculte) şi tot în timpul meu liber.


vineri, 26 noiembrie 2010

Vot pentru LIBERTATE!

Aş fi vrut ca duminică să fiu în Republica Moldova! Din două motive! În primul rând pentru că victoria comuniştilor va însemna pentru mine o interdicţie de a intra pe teritoriul Republicii pentru o perioadă de timp. Apoi pentru acolo se află oameni dragi sufletului meu, care vor să mă primească în casa lor, nu în orice alt colţ al lumii!
Iubesc Republica Moldova pentru frumuseţea sufletului celor care trăiesc acolo cu DEMNITATE şi pentru lecţiile de viaţă pe care le-am învăţat peste Prut!

joi, 25 noiembrie 2010

Mare bal, mare!

În mai puţin de 1 lună am ajuns pentru a doua oara în clubul KAPITAL! A fost o seara pe cinste - BALUL BOBOCILOR de la Facultatea de Jurnalistica! Mi s-au părut grozavi organizatorii evenimentului, studenţii din anul II de la Jurnalism dar si cei câţiva studenţi de la CRP care s-au implicat în această poveste!
Bobocii au fost şi ei la înălţime, firesc au defilat pe podium! Însă nu doar atât!
Avem foarte mulţi studenţi din anul I talentaţi. Am rămas cu impresia că majoritatea dintre ei şi-ar fi dorit să
urmeze cursurile unei alte facultăţi! Cred că au văzut însă în Facultatea de Jurnalistică o rampă de lansare pentru vedete (cântăreţi, dansatori, comici sau chiar actori)! La Bal s-au descurcat foarte bine, să vedem ce surprize ne vor oferi în stagiunea din iarnă - MAREA SESIUNE!
Felicitări organizatorilor pentru munca depusă, felicitări tuturor concurenţilor pentru curaj!

miercuri, 24 noiembrie 2010

Manifest pentru libertate!

Mă aflu într-o postură ingrată şi mă văd aproape neputinciosă pentru a nu ştiu câta oara în faţa sorţii!
Simt ca o parte din sufletul meu s-a rătăcit pe aleea unei vieţi ce ar fi trebui să fie liberă şi frumoasă. Frate (parte din sufletul meu), eşti atât de tânăr! Dă-ţi jos masca de om matur şi bucură-te de viaţă! Nu fi egoist, nu pune în vază un boboc de trandafir ce abia a făcut 20 de ani, nu te vei bucura prea mult timp de el!
Nu mă opun căsătoriei, deşi sunt de acord că este o greşeală pe care ar trebui să o facă fiecare om (George Jessel) ... dar la momentul potrivit!
Într-o zi un coleg m-a întrebat dacă sunt căsătorită. (E drept, nu port verighetă!) I-am răspuns afirmativ fără a fi pregătită să îi ofer mai multe detalii. Deşi trecuseră mai bine de 3 ani de la eveniment mi-a făcut o urare pe care o voi ţine minte toată viaţa: "Să dea Dumnezeu să vă îngăduiţi unul pe altul!" Sunt convinsă că dacă cineva mi-ar fi făcut această urare în ziua nunţii, aş fi uitat-o aproape instantaneu şi nu i-aş fi înţeles
taina.
O să îi fac aceeaşi urare fratelui meu. Ştiu ca nu va înţelege nimic! Dar şi mai mult, sper să-şi folosească
inteligenţa şi să se bucure din nou de viaţă!


luni, 22 noiembrie 2010

Noroc bun!

M-am trezit cu un sentiment ciudat si extrem de constienta de faptul ca este o zi de marti!
Voltaire spunea ca "Superstitia este pentru religie asa cum astrologia este pentru astronomie: fiica rea a unei mame intelepte."
De acord, dar de ce sa riscam?

Nu, nu, nu ...

Traiesc de ceva vreme incoace cu un spin in coaste si ma framanta cumplit gandul ca s-ar putea sa am si dreptate. Majoritatea persoanelor pe care le intalnesc tind sa aiba subalterni. Functia de sef nu pare a fi un tel final, dar e obligatoriu sa ai unu sau doi (sau chiar mai multi) negrii pe plantatie pentru a-i (a le) da diverse sarcini de indeplinit. Nu ai cui sa-i dai ordine??? Nu existi!!!
Si atunci stau sa ma gandesc: daca intr-adevar George Bernard Shaw avea dreptate spunand: "Când stăpânul ajunge să facă totul prin sclavul său, sclavul devine stăpânul său, acesta nemaiputând trăi fără el", mi-as putea dori sa moara sclavii??!!

vineri, 19 noiembrie 2010

Spectacol ieftin de pantomimă!

Urăsc prostia! Şi o urăsc în special atunci când se ascunde perfid în spatele a doi ochi umezi şi inteligenţi ca şi ai unui câine. (Îmi cer scuze câinelui pentru asociere!) Îţi dau impresia ca ştiu tot, ca te-au înţeles în cele mai mici amănunte dar... nu pot spune nimic!
Ce mă face să mă revolt este însă faptul că tot acest spectacol ieftin de pantomimă se răsfrânge asupra nervilor mei!
Terapia?! Albastruuu, mult albastru!


joi, 18 noiembrie 2010

Din seria: GENIAL!

Nici nu ştiu cum să încep! Nici nu ştiu dacă am dreptul să scriu despre asta! Filmul este însă mai mult decat graitor! Strălucita ideea!

luni, 15 noiembrie 2010

Războaiele lui, războaiele noastre şi de ce nu ... "Războaiele mele"

Jurnalistul Adelin Petrişor îşi va prezenta miercuri, 17 noiembrie 2010, la Sibiu, cartea “Războaiele mele”, lucrare apărută în 2010 la Editura Polirom.
Evenimentul se va desfăşura în ograda noastra, adica în incinta Facultăţii de Jurnalistică.
Aş vrea ca un număr considerabil de studenţi ai facultăţii sa fie prezenţi astfel încât ştirea jurnaliştilor sibieni să vizeze numarul mare de participanţi la eveniment. (sper să nu se dovedească a fi o glumă!!!)
Aviz amatorilor: se anunţă o discuţie interesantă despre fenomenul jurnalistic actual!
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu despre lucrarea lui Adelin Petrişor:
Într-un stil antrenant, vizual, autorul îşi recapitulează „razboaiele” – deplasările sale în importante zone de conflict ca fosta Iugoslavie, Irak, Liban, Afganistan, în închisoarea Guantanamo, precum şi întâlnirile cu Yasser Arafat, Mu’ammar al Gaddafi, ayatollahul Mohamed Fadlallah sau teroristul sârb Arkan, dar şi luptele lui cu şefii pentru bani de deplasare sau cu autorităţile pentru permisul de acces în teatrele de operaţiuni ori momentele tensionate prin care au trecut familia şi prietenii rămaşi acasă. Volumul conţine zece povestiri de război la baza cărora stau reportaje realizate de jurnalist şi difuzate de Antena 1 sau Realitatea TV. Multe dintre aceste reportaje au fost premiate de Asociaţia Profesioniştilor din Televiziune.”

vineri, 12 noiembrie 2010

De ce nu cred în prietenie!

Oamenii pot fi orice! Mai puţin prieteni. Cred cu tărie în asta şi nimic nu îmi va putea schimba vreodată această convingere! Am acordat prea mult credit până acum, nu mai sunt dispusă s-o fac!
A fi prieten nu înseamnă a avea acelaşi sistem de valori, prietenia nu cunoşte cuvântul orgoliu sau egoism, prietenia ... în lumea mea... înseamnă acceptare şi dăruire, înseamnă a-l primi în sufletul tău pe cel pe care-l doreşti prieten fără a încerca să-l schimbi. Acest om, la un moment dat, a avut un merit care l-a ridicat la rangul de prieten.
Cu un prieten nu trebuie să vorbeşti zilnic la telefon pentru a păstra relaţia "caldă". Cu un prieten poţi să vorbeşti la intervale lungi de timp, însă adevărata prietenie constă în a şti să continui conversaţia de acolo de unde a rămas când aţi vorbit data trecută ca şi când ar fi fost ieri.
Prietenii nu trebuie să îţi cunoască toate momentele de restrişte, mai ales atunci când poţi să ieşi singur din ele. Mâhnirea ta de moment îi poate întrista fără un motiv real, iar ei nu au nici o vină. Împarte cu prietenii toate bucuriile tale, dă-le şansa de a zâmbi cât mai des!
Încearcă să fii om inainte de a-ţi dori să fii prieten!




joi, 11 noiembrie 2010

Replică genială!

De foarte mult timp nu mi s-a mai întâmplat să plec de acasă cu atâta voie bună! În timp ce mă agitam spre ieşire, o voce groasă cu un puternic accent moldovenesc şi câteva acorduri de chitară îmi atrag atenţia. Artistul, al cărui nume nu l-am identificat îşi acorda instrumentul şi răspundea întrebărilor moderatorului.
Vă redau ultima secvenţă întrebare - răspuns:
                 - "Tu de fapt cum te simţi: român, moldovean sau basarabean?"
                 - "Eu mă sâmt bini!"
Genial! Tipul s-a dovedit a fi chitaristul trupei Alexandrinei Hristov.
Am râs cu lacrami câteva minute şi mi-am adus aminte de un filmulet văzut într-o emisiune Apropo TV: graitor!

marți, 9 noiembrie 2010

De ce iubesc Tara Oasului! (II)

IONITA G. ANDRON (n. 20 aprilie 1917, Racsa – m. 23 aprilie 1989, Negresti Oas)

"Iubesc Ţara Oaşului de când i-am respirat prima oară aerul, de când am deschis ochii, de când m-a primit acest pământ ca într-un leagăn şi mi-a dat bucuriile prunciei cu jocurile lui: “De-a lupu-ntre oi”, “De-a ineluş-învârteluş” şi altele.
Credeam atunci că pe pământ nici nu sunt altfel de oameni decât oşenii şi că lumea este numai atâta cât cuprindeau ochii mei între vârful Comjii – lăcaşul lui Pintea Viteazu – şi munţii Cămărzănii, pe care o vedeam departe, departe, “la marginea pământului”.
Eram încântat de “chemeşuca mea lungă” şi de “străiţuca” mea. Din care nu prea lipsea nici “cuţâtaşu” şi pe care o păstrez şi astăzi cu mult drag şi cu care m-a dus mama de mână pentru prima dată la sâmbră, când eram prunc de patru ani.
Iubesc Oaşul deoarece o dată, în vremuri de bejenie, mi-a întins prieteneşte scutul codrilor săi.
Iubesc Ţara Oaşului pentru că îmi dă satisfacţia vârstei maturităţii, cu toată comoara ei de limbă, datini şi artă populară, precum şi pentru înnoirile mari din anii puterii populare."

Nu poti sa nu iubesti Tara Oasului!



Super LOVE ... dar nu la Sibiu!

Foarte reuşit concertul lui Ştefan Bănică!
Cei de pe scenă au fost adevăraţi profesionişti! Păcat de public!
Sibienii au venit pregătiţi pentru spectacol (un spectacol de teatru), nicidecum pentru un show! Bănica s-a văzut nevoit să se întindă pe scenă alături de membrii celor două trupe (The Rock'n'Roll Band si The 50's) pentru a-i face pe sibieni să se ridice din scaune. Nu a ezitat să facă ... din dragoste ... o dedicaţie specială pentru cei din sală: MĂ CALCI PE NERVI!


Prietenilor le recomand să asculte melodia "Cântec pentru Violeta!". Da, este o dedicaţie cu ... direcţie! 



luni, 8 noiembrie 2010

De ce iubesc Ţara Oaşului!

De ce iubesc Tara Oasului!
Iubesc Ţara Oaşului cu patima omului care a trăit aici 9 vieţi şi care îşi soarbe seva de-a fi din acest tărâm veşnic liber. Oşenii au o înţelepciune ancestrală a existenţei. Nu există leac pentru dorul de Ţara Oaşului! Şi ca să vă convingeţi ataşez cel mai frumos şi mai sincer text scris vreodata despre Ţara Oaşului! Textul aparţine unui artist fotograf născut pentru a scrie în eternitate viaţa oşenilor mei!

IONIŢĂ G. ANDRON (n. 20 aprilie 1917, Racşa – m. 23 aprilie 1989, Negreşti Oaş)

"De ce iubesc Tara Oasului si ce îmi place aici?
Am stat mult cu pana în mână, până ce mi-am putut aduna într-un mănunchi ideile care să dea răspuns acestei întrebări.
Simt un clocot în mine de-abia stăpânit, din care ideile ţâsnesc una după alta. Amintirile copilăriei mele se împletesc cu impresiile încântătoare, cu emoţiile atâtor drumeţii pe văile iuţi, cu tainice glasuri ale apelor, pe munţii scăldaţi în soare sau încercaţi de furtuni, locuri unde am cunoscut oameni cu port şi datini unice prin frumuseţea lor.
Aici, în cel mai îndepărtat colţ nord-vestic al ţării noastre, drumeţul este impresionat nu numai de frumuseţea portului şi a datinilor, ci şi de graiul străvechi, în care se mai păstreaza sensuri de mult dispărute din limba noastră.
Primaverile sunt în Ţara Oaşului parcă mai însorite, totul transformându-se săptămâni de-a rândul într-un încântător paradis prin bogăţia nuanţată şi varietatea pomilor înfloriţi. Poate îmbraca natura o haină mai feerică decât la Moişeni, unde un ceas de tihnă oferă vizitatorului farmecul inedit şi grandios al unor tablouri unice şi de neuitat?
La noi, în Oaş, caldura verilor e mai potolită, de o inefabilă frumuseţe a norilor aruncaţi ca o superbă ghirlandă peste crestele munţilor.
Belşugul toamnelor este în deplin acord cu varietatea mare a culorilor pe care le îmbraca natura, de la rosul arzând al merelor, la galbenul perelor târzii sau ruginiul bogat nuanţat al codrilor de fag. Aici nopţile tainice cu luna plină ale toamnei au farmecul unic al boncăluitului de cerbi, simfonie mareaţă, unică oferită de craii carpaţilor româneşti, dorită de vânatorii de pretutindeni.
Toamna târzie, pierzându-şi haina copacilor, cu pâcle şi neguri revărsate peste creste, face loc pe nesimţite iernii, care-şi aruncă haina ei albă peste munţi şi văi şi-i readuce pe oşeni la vetrele lor.
Este anotimpul datinilor bogate, printre care cea a “corinzilor”, care sunt profane, strâns legate de ocupaţia străveche a oşenilor: păstoritul.
În aproape toate colinzile oşeneşti se vorbeste de munte şi de oi, ele făcând parte integrantă din viaţa lor, iar acţiunea se petrece:
“Sus, în ceriu zorilor,
Pe feţele munţilor”….
ori
“Colo sus pe prânturele
Ieste-o turmă de oi grele”…
alta
“Colo-n giosu mai din gios
Ieste-un câmpuţ luminos
Ş-on botei de oi frumos”
sau
“Mare neauă şi-o picat
Pe on dărăbuţ de sat
Tăte oile-o zbghierat”…. "

Mărturii fotografice lăsate de Ioniţă G. Andron despre viaţa în Oaş în perioada interbelică se găsesc aici.


va urma

vineri, 5 noiembrie 2010

IN MEMORIAM ADRIAN PAUNESCU

Iniţiere în moarte
                   Vasile AVRAM

Există oare clipa regăsirii
de sine? o pândim până ne dor
în ostenirea lor fără de spor
ochii lăuntrici, pajii răstignirii.

Şi când murim, ne întrebăm miraţi,
ca nişte îngeri: oare cine moare?
şi stăm nedumeriţi lângă-ntrebare
cu ochii amintirilor legaţi...


joi, 4 noiembrie 2010

Halta ... SIBIU

Trenul meu s-a oprit aici în urmă cu 9 ani! A venit aproape firesc prima ţigară. Îmi aduc aminte perfect senzaţia de maturitate pe care am simţit-o încă de la primul fum! Între timp m-am lasat de câteva ori de fumat. Ultima dată mi-am propus să mai fumez o ultimă ţigară la Sibiu cu 5 minute înainte ca trenul meu să plece din loc!
Nu ştiu încă momentul, aş vrea să fie la răsăritul soarelui şi dacă se poate ... să fie toamnă. Dacă un oraş e frumos toamna, e frumos şi în celelalte anotimpuri. Aşa m-a vrăjit şi Sibiul, cu toamna lui din Păltiniş şi cea din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Am găsit aici o toamnă plină de înţeleciune şi farmec ancestral. Odată coborâtă din tren am (re)găsit aici oameni pe care îi ştiam dintr-o altă viaţă, oameni pe care i-am întâlnit în porturile speranţelor şi la răscruce de gânduri. Trenurile lor şi-au continuat însă călătoria. Uneori nici eu nu îmi mai găsesc locul în singurătatea Sibiului şi ştiu ca într-o zi şi trenul meu va porni din nou la drum.
Sibiul e frumos toamna ... dar aştept febril şuierul de acvilă al locomotivei mele!
  

miercuri, 3 noiembrie 2010

Ce bine că eşti ...

Vreau să nu mai existe ipocrizie, sau dacă există, să moară! Si dacă tot moare să fie îngropată adânc sau arsă în public!

marți, 2 noiembrie 2010

Vestul poetic

În urmă cu câteva zile am primit un mesaj via e-mail referitor la formarea caracterului la români. L-am citit, am râs cu lacrimi şi am încercat să refuz că poate fi adevărat!
Pentru o probă vă redau textul:
 "Cum se formează caracterul la romani?
 1. Prima poezioară pe care o învăţăm este... "Căţeluş cu părul creţ"...care ne învaţă: "Fură raţa din coteţ
 / Şi se jură că nu fură..."
 2. A doua poezie semnificativă pe care o invăţăm este... "Mioriţa"...care ne învaţă că doi români invidioşi
 se asociază şi-l omoară pe al treilea care era cel mai productiv în domeniul lor de activitate...
 3. A treia poezie semnificativă pe care o invăţăm este... "Luceafărul"...care ne învaţă că tânăra româncă de 
măritat îl aduce pe geniul român în pragul sacrificiului suprem dar îl preferă pe un viclean băiat  din flori şi de pripas..."Nu stiu care este reacţia voastră, însă în cazul meu, în doar o jumătate de oră, acest text a devenit aproape
realitate. Împreună cu studenţii din anul II şi anul III ai Facultăţii de Jurnalistică am realizat un casting pentru
emisiunea STUDENT DE MESERIE. Casting care şi-a propus să atragă cât mai mulţi studenţi din anul I de la cele două specializări ale Facultăţii, respectiv Jurnalism Şi Comunicare şi Relaţii Publice. Vă dau aceste informaţii pentru a vă face o idee despre ce domeniu discutăm. Revenind la subiect ... una din probele castingului (probă neanunţată anterior) a constat în recitarea unei poezii sau a unei strofe ... măcar! Eram convinsă că este una dintre cele mai uşoare probe pentru un boboc din anul I de facultate, care în urmă cu doar câteva luni a trecut printr-un examen de bacalaureat! Nu cred că vă puteţi imagina dezamăgirea prin care am trecut.
 Singurul băiat prezent la casting a recitat (toată) poezia "Căţeluş cu părul creţ" iar majoritatea fetelor au încercat să recite prima şi a doua strofă din poezia "Luceafărul".
Surpriza castingului au fost studentele din Republica Moldova care au recitat poezii pe care noi (organizatorii castingului, de naţionalitate română) nu le ştiam dar care ne-au făcut să deschidem ochii mari şi cel puţin pentru moment să ne punem câteva semne de întrebare!
Unde o fi oare Vestul "poeziei"??? 

luni, 1 noiembrie 2010

Halloween 2010

Este pentru prima data cand eu si sotul meu sarbatorim Halloween-ul! Sa nu va ganditi ca l-am fi sarbatorit vreodata inainte de a fi impreuna, nu, nici vorba! Mai mult decat atat nici macar in acest an nu ne-am propus sa marcam intr-un anumit fel aceasta zi. Insa soarta e soarta iar semnele prevestitoare nu se lasa asteptate. De dimineata am facut o vizita unor foarte buni prieteni care erau agitati din pricina faptului ca trebuiau sa isi gaseasca costume pentru petrecerea din seara de Halloween! Ne-am distrat copios pe seama lor si ne-am indreptat spre Muzeul din Dumbrava Sibiului pentru obisnuita noastra plimbare de sambata (despre asta o sa povestesc intr-o alta zi)!
Dupa vreo trei ore de colindat si dupa ce am adunat in traista sufletului toate culorile toamnei, ne-am gandit sa ne invitam finutii la cina! Zis si facut, aperitiv, felul I, felul II si in cele din urma desertul adus de oaspetii nostri! Finalul intalnirii noastre nu a fost unul extrem de fericit pentru ca am depistat mici scurtcircuite in casnicia finutilor nostrii. Am despicat firul in patru, am incercat sa venim cu solutii la problemele lor si in cele din urma, cu lacrimi in ochi, ne-am strans in brate cu promisiunea de a ne redescoperi si de a ne face viata daca nu mai frumoasa, macar mai usoara!
Cu o oarecare umbra de tristete in ochi ne-am condus finutii spre iesire si imediat ce am inchis usa in urma lor, sotul meu m-a rugat: "Hai sa iesim in discoteca!" Am izbucnit in ras, insa uitandu-ma la ceas am zis ca ora e numai buna pentru o asemenea escapada, adica 22:38. (Ultima data am iesit in discoteca pe la sfarsitul lunii noiembrie in 2009, deci nu mustaciti, nu a intrecut inca un an!) Si cum nu ne facusem inca norma in ceea ce priveste numarul de prieteni intalniti intr-o zi de sambata, ne-am sunat imediat vecinii de bloc si in urmatoarele 15 minute eram imbracati, parfumati, gata de discoteca (asta in viziunea noastra) si in masina! Patru bezmetici, baietii putin aghesmuiti, iar fetele putin somnoroase. Primul popas a fost tocmai in Dealul Gusteritei, unde baietii au impartit frateste o sticla de vin, iar fetele un pahar de suc. Cu setea potolita pentru moment ne-am indreptat spre prima discoteca, cea din perioada de glorie a baietilor, pentru cunoscatori EXTAZ. Bineinteles ... teapa! cred ca discoteca este inchisa de cativa ani. Putin descurajati, si abia acum constientizand ca este noaptea de Halloween, am pornit spre o alta oaza de glorie, discoteca BELLISSIMA. Aici norocul ne-a suras! Iar cunoscatorii cred ca se intreaba deja ce varsta am! Institutia cu pricina se numeste acum, sau mai bine zis de cel putin un an, Club CAPITAL! Dar parca mai conteaza?! Intr-un final am intrat, ne-am gasit un metru patrat de spatiu si ne-am dezlantuit! Foarte repede am scapat de gecile groase de iarna, insa in secunda urmatoare ne-am dat seama ca fara sa vrem am venit costumati perfect pentru seara de Halloween, nu aveam nimic in comun cu ce se poarta in 2010 intr-un club sau discoteca. Nici haine potrivite, nici freze (coafuri) potrivite si nici miscari de trup marca 2010. Doamne ce bine ca a fost seara de Halloween, ne-am incadrat perfect in peisajul nocturn!
Voi ce ati facut aseara?!

Despre neputinta de a fi

... de a fi ancorat in realitate. O realitate trista pentru mine si pentru majoritatea prietenilor mei, a celor care par a fi niste eroi doar pentru ca se zbat aici, acasa, in ceea ce numesc tara lor. Insa o realitate bonoma, in care grija zilei de maine pare un subiect nimerit pentru vreun roman ce tinteste probabil un Nobel, pentru cei care, cel putin teoretic, par a avea in maini fraiele destinului nostru profesional.
Incerc sa identific un posibil joc prin care sefii mei, sefii vostrii, sefii tuturor, sa arunce o privire si spre muritori, un joc care sa le ridice ochelarii de cai si printr-o usoara electrocutare neuronala sa le permita sa vada lava fierbinte in care se zbat supusii lor!
Astazi am inteles mai mult ca oricand perspectiva cioraniana a urmatorului mesaj: "Sunt oameni carora le este dat sa guste numai otrava din lucruri, pentru care orice surpriza este o surpriza dureroasa si orice experinta un nou prilej de tortura!"(Emil Cioran)  

Norocul e prea putin si lumea prea multa

Doamne, câta dreptate ai avut si astazi, nenea Iancule!
Ceea ce parea a fi o zi obisnuita de toamna, cu vânt, 2-3 picaturi de ploaie si multa culoare, s-a dovedit a fi nimic altceva decât o zi "obisnuita" de MARTI!
Pe ordinea de zi, capul de afis era ocupat de plata celei de a 31-a rata a creditului ipotecar.
Între noi fie vorba, zi de doliu, nici nu stiu cum mi-a trecut prin cap ca ar putea fi o zi obisnuita!
Am urcat pe bicicleta si, ignorând cele 2-3 picaturi de ploaie, am pornit la drum pentru a-mi respecta deal-ul facut cu BANCA. Acum sa nu credeti ca am ales cea mai scurta si simpla cale, adica prima sucursala a bancii cu pricina, aflata la o distanta de aproximativ 0,5 km de casa. Nuu, nici vorba! Am strabatut Sibiul de la un capat la altul pentru aproximativ 10 lei câstigati la diferenta de curs! Si cum norocul, respectiv câstigul, nu vine niciodata singur, cele 2-3 picaturi de ploaie s-au înmultit ... fara numar si in mai putin de 10 minute eram uda pana la piele! Atat de uda incat mi-a fost rusine sa intru in sucursala bancii pentru a plati rata! Dand marunt din buze incercand sa tin ritmul cu ploaia, m-am intors spre casa pentru un dus, uscat par, schimbat haine si luat umbrela! Sincer, in trafic (adica pe sosea) am mai intalnit 2 biciclisti,in rest parca toata lumea a avut norocul sa urce in aceasta dimineata intr-o masina, sau cel putin a fost inspirata sa-si ia o umbrela! Vorba d-lui Vasile Ghica, astazi, cu mana pe inima, as putea declara si eu ca intre mine si noroc a existat o antipatie reciproca! ... si daca asta s-ar fi sfarsit azi...