De ce iubesc Tara Oasului!
Iubesc Ţara Oaşului cu patima omului care a trăit aici 9 vieţi şi care îşi soarbe seva de-a fi din acest tărâm veşnic liber. Oşenii au o înţelepciune ancestrală a existenţei. Nu există leac pentru dorul de Ţara Oaşului! Şi ca să vă convingeţi ataşez cel mai frumos şi mai sincer text scris vreodata despre Ţara Oaşului! Textul aparţine unui artist fotograf născut pentru a scrie în eternitate viaţa oşenilor mei!
IONIŢĂ G. ANDRON (n. 20 aprilie 1917, Racşa – m. 23 aprilie 1989, Negreşti Oaş)
"De ce iubesc Tara Oasului si ce îmi place aici?
Am stat mult cu pana în mână, până ce mi-am putut aduna într-un mănunchi ideile care să dea răspuns acestei întrebări.
Simt un clocot în mine de-abia stăpânit, din care ideile ţâsnesc una după alta. Amintirile copilăriei mele se împletesc cu impresiile încântătoare, cu emoţiile atâtor drumeţii pe văile iuţi, cu tainice glasuri ale apelor, pe munţii scăldaţi în soare sau încercaţi de furtuni, locuri unde am cunoscut oameni cu port şi datini unice prin frumuseţea lor.
Aici, în cel mai îndepărtat colţ nord-vestic al ţării noastre, drumeţul este impresionat nu numai de frumuseţea portului şi a datinilor, ci şi de graiul străvechi, în care se mai păstreaza sensuri de mult dispărute din limba noastră.
"De ce iubesc Tara Oasului si ce îmi place aici?
Am stat mult cu pana în mână, până ce mi-am putut aduna într-un mănunchi ideile care să dea răspuns acestei întrebări.
Simt un clocot în mine de-abia stăpânit, din care ideile ţâsnesc una după alta. Amintirile copilăriei mele se împletesc cu impresiile încântătoare, cu emoţiile atâtor drumeţii pe văile iuţi, cu tainice glasuri ale apelor, pe munţii scăldaţi în soare sau încercaţi de furtuni, locuri unde am cunoscut oameni cu port şi datini unice prin frumuseţea lor.
Aici, în cel mai îndepărtat colţ nord-vestic al ţării noastre, drumeţul este impresionat nu numai de frumuseţea portului şi a datinilor, ci şi de graiul străvechi, în care se mai păstreaza sensuri de mult dispărute din limba noastră.
Primaverile sunt în Ţara Oaşului parcă mai însorite, totul transformându-se săptămâni de-a rândul într-un încântător paradis prin bogăţia nuanţată şi varietatea pomilor înfloriţi. Poate îmbraca natura o haină mai feerică decât la Moişeni, unde un ceas de tihnă oferă vizitatorului farmecul inedit şi grandios al unor tablouri unice şi de neuitat?
La noi, în Oaş, caldura verilor e mai potolită, de o inefabilă frumuseţe a norilor aruncaţi ca o superbă ghirlandă peste crestele munţilor.
Belşugul toamnelor este în deplin acord cu varietatea mare a culorilor pe care le îmbraca natura, de la rosul arzând al merelor, la galbenul perelor târzii sau ruginiul bogat nuanţat al codrilor de fag. Aici nopţile tainice cu luna plină ale toamnei au farmecul unic al boncăluitului de cerbi, simfonie mareaţă, unică oferită de craii carpaţilor româneşti, dorită de vânatorii de pretutindeni.
Toamna târzie, pierzându-şi haina copacilor, cu pâcle şi neguri revărsate peste creste, face loc pe nesimţite iernii, care-şi aruncă haina ei albă peste munţi şi văi şi-i readuce pe oşeni la vetrele lor.
Este anotimpul datinilor bogate, printre care cea a “corinzilor”, care sunt profane, strâns legate de ocupaţia străveche a oşenilor: păstoritul.
În aproape toate colinzile oşeneşti se vorbeste de munte şi de oi, ele făcând parte integrantă din viaţa lor, iar acţiunea se petrece:
“Sus, în ceriu zorilor,
La noi, în Oaş, caldura verilor e mai potolită, de o inefabilă frumuseţe a norilor aruncaţi ca o superbă ghirlandă peste crestele munţilor.
Belşugul toamnelor este în deplin acord cu varietatea mare a culorilor pe care le îmbraca natura, de la rosul arzând al merelor, la galbenul perelor târzii sau ruginiul bogat nuanţat al codrilor de fag. Aici nopţile tainice cu luna plină ale toamnei au farmecul unic al boncăluitului de cerbi, simfonie mareaţă, unică oferită de craii carpaţilor româneşti, dorită de vânatorii de pretutindeni.
Toamna târzie, pierzându-şi haina copacilor, cu pâcle şi neguri revărsate peste creste, face loc pe nesimţite iernii, care-şi aruncă haina ei albă peste munţi şi văi şi-i readuce pe oşeni la vetrele lor.
Este anotimpul datinilor bogate, printre care cea a “corinzilor”, care sunt profane, strâns legate de ocupaţia străveche a oşenilor: păstoritul.
În aproape toate colinzile oşeneşti se vorbeste de munte şi de oi, ele făcând parte integrantă din viaţa lor, iar acţiunea se petrece:
“Sus, în ceriu zorilor,
Pe feţele munţilor”….
ori
“Colo sus pe prânturele
ori
“Colo sus pe prânturele
Ieste-o turmă de oi grele”…
alta
“Colo-n giosu mai din gios
Ieste-un câmpuţ luminos
Ş-on botei de oi frumos”
sau
“Mare neauă şi-o picat
Pe on dărăbuţ de sat
Tăte oile-o zbghierat”…. "
alta
“Colo-n giosu mai din gios
Ieste-un câmpuţ luminos
Ş-on botei de oi frumos”
sau
“Mare neauă şi-o picat
Pe on dărăbuţ de sat
Tăte oile-o zbghierat”…. "
Mărturii fotografice lăsate de Ioniţă G. Andron despre viaţa în Oaş în perioada interbelică se găsesc aici.
va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu