luni, 21 august 2017

Bucuria lucrurilor simple

Salzburg
Credeam că odată cu fiul nostru m-am născut pentru a doua oară. Aşa am gândit în urmă cu un an şi 5 luni. După excursia de câteva zile în Salzburg, am avut revelaţia că fiecare nou Răsărit este o Renaştere, că fiecare zi - indiferent cât de grea şi obositoare a fost - este o binecuvântare a Cerului.
Am cutreierat Salzburgul pe bicicletă împreună cu piciul nostru. A fost incredibil! Am râs la fiecare adiere de vânt, am ciulit urechile la cântecul păsărelelor, am văzut toti copiii veseli care se jucau în drumul nostru, am tresărit la vuietul avioanelor şi la scârţâitul roţilor de tren. Câtă fericire în lucrurile simple!
Si nu, nu am văzut muzee, nu am vizitat aşa numitele atracţii turistice. Avem timp şi pentru ele. Îi suntem recunoscători Cerului că ne-a dăruit cei mai frumoşi ochi de ciocolată prin care să vedem minunăţiile lumii!