O dimineaţă de Luni - plină de gânduri şi planuri măreţe pentru întreaga săptămână!
În cap de listă, pe ordinea de zi se afla o călătorie scurtă de aproximativ o oră cu microbuzul.În microbuz 16 locuri, asta desigur dacă doreşti să stai pe scaun, dacă nu ... cât încape.
În staţia de pornire se ocupă toate cele 16 locuri libere până la destinaţie (adică la exact 50 de km distanţă), iar alte două persoane acceptă să urce în picioare până la următoarea staţie (vreo 5 km). Aici intră alte cinci persoane pe care şoferul le avertizează că nu mai sunt locuri, dar nevoia le împinge să accepte şi o astfel de călătorie. La următoarea staţie o doamnă, trecută binişor de 60 de ani, trebuie să ajungă urgent la oraş (să mai fi rămas din drum vreo 35 de km). Şoferul avertizează din nou, doamna acceptă şi pornim mai departe la drum. Într-o fracţiune de secundă, ultimul urcat în microbuz (ca să nu zic baba) se zburleşte spre un tânăr aşezat relaxat pe scaun şi, pe un ton destul de răspicat, îi cere să îi cedeze locul.
"- Dar doamnă, aţi urcat în microbuz şi aţi acceptat să mergeţi în picioare. Când eu am urcat în microbuz am întrebat dacă sunt locuri şi am acceptat această călătorie tocmai din acest motiv. Dacă aş fi vrut să călătoresc în picioare aş fi luat primul microbuz pe care l-am găsit în staţie, fără să mai aştept 45 de minute."
Am fost total de acord cu replica tânărului. Cred că şi-a pregătit răspunsul încă de la urcare, sau poate în cele 45 de minute de aşteptare...
Nici nu-mi mai vine să comentez faze de genul ăsta. Poate nu mi-au ieșit încă din sistem și de-aia. Dar așa, offtopic, când îmi spui și mie cum de ai fost în Suedia și de ce nu faci cumva să rămâi? Deși, între noi fie vorba, Sibiul e cam singurul oraș din România unde mi-ar plăcea să trăiesc. Dacă ai chef să-mi dai un mail sau să-mi arăți pe blog la tine de unde să încep lectura :) Pupez!
RăspundețiȘtergere