duminică, 30 ianuarie 2011

Dor de Nord...


"Măi pretine, eu şi tu,
Şohan (niciodata) n-om vide raiu!
Nici nu-i hia (nevoie) să-l videm
După ce oameni suntem!
Sie (fie) raiu sănătos,
Noi om mere pă dghin jos!
Sie raiu cu plăcere,
Noi mai pă dghin jos om mere!
Aibă raiu sănătate,
Noi om mere-n altă parte!
Că de-aici pîna la rai
Cărăruşa tătă-i scai!
Da' de-aici pînă la mîndra,
Cărăruşa-i ca oglinda!
Ş-apoi hai cu mîndra-n braţă
Pînă mîine diminiaţă!"

marți, 25 ianuarie 2011

Peripeţii la drumul mare

O dimineaţă de Luni - plină de gânduri şi planuri măreţe pentru întreaga săptămână!
În cap de listă, pe ordinea de zi se afla o călătorie scurtă de aproximativ o oră cu microbuzul.
În microbuz 16 locuri, asta desigur dacă doreşti să stai pe scaun, dacă nu ... cât încape.
În staţia de pornire se ocupă toate cele 16 locuri libere până la destinaţie (adică la exact 50 de km distanţă), iar alte două persoane acceptă să urce în picioare până la următoarea staţie (vreo 5 km). Aici intră alte cinci persoane pe care şoferul le avertizează că nu mai sunt locuri, dar nevoia le împinge să accepte şi o astfel de călătorie. La următoarea staţie o doamnă, trecută binişor de 60 de ani, trebuie să ajungă urgent la oraş (să mai fi rămas din drum vreo 35 de km). Şoferul avertizează din nou, doamna acceptă şi pornim mai departe la drum. Într-o fracţiune de secundă, ultimul urcat în microbuz (ca să nu zic baba) se zburleşte spre un tânăr aşezat relaxat pe scaun şi, pe un ton destul de răspicat, îi cere să îi cedeze locul.
"- Dar doamnă, aţi urcat în microbuz şi aţi acceptat să mergeţi în picioare. Când eu am urcat în microbuz am întrebat dacă sunt locuri şi am acceptat această călătorie tocmai din acest motiv. Dacă aş fi vrut să călătoresc în picioare aş fi luat primul microbuz pe care l-am găsit în staţie, fără să mai aştept 45 de minute."
Am fost total de acord cu replica tânărului. Cred că şi-a pregătit răspunsul încă de la urcare, sau poate în cele 45 de minute de aşteptare... 


duminică, 23 ianuarie 2011

Filosofie în culoare...

Cine suntem, de unde venim, incotro mergem?
Nu stiu, dar eu l-am (re)găsit pe Gabriel STAN şi o să vă redau răspunsurile lui în culoare.


...„Posedând o reală măiestrie tehnică şi un apetit pentru lumină, Stan îşi aruncă culorile cu virtuozitate pe pânză, elaborând un figurativ aproape fantastic, încărcat de simboluri. Are o ştiinţă care în anumite opere flirtează cu hiper-realismul. Însă pictura lui Stan este, înainte de toate, o privire asupra lumii, acea lume pe care însăşi pictura lui o încarcă de şi cu energie şi sensibilitate. Există ceva exploziv în uimitorul lui mod de a picta Muntele Saint-Michel sau Saint Malo, - <<doua locuri ce l-au marcat atunci când a vizitat regiunea Bretagne. El a fost în egală măsura interesat şi de bonetele purtate de bretone.>>”
Gérard Pernon
„Ouest France“ 31 martie 1999

joi, 20 ianuarie 2011

Gust amar

Am renunţat de mult să mă supăr pe oameni, uneori nici nu mai încerc să descopăr motivul pentru care aruncă cu noroi în mod gratuit. Însă nu pot să nu simt gustul amar al dezamăgirii. Am realizat, într-o foarte scurtă conversaţie online cu o colegă, faptul că e foarte uşor să fii generos cu bani sau valori materiale, dar este foarte greu să-ţi împarţi timpul sau spaţiul cu cei din jur.  

"Sunt vinovat pentru că am crezut prea mult în adevăr, în adevărul crud şi stâncos, nedându-mi seama că o lume clădită numai pe adevăr e ceva nefiresc şi artificial. Vinovat de vinovăţia vieţii, de cuvântul şoptit pe care n-am ştiut să-l rostesc, de gândul ascuns pe care n-am îndrăznit să-l gândesc. (...) Am stat drept şi am judecat drept - aceasta e marea mea vinovăţie." 
(Roata Stelelor, Vasile AVRAM)

duminică, 16 ianuarie 2011

Un provincial în capitala Ţării Oaşului

Am regăsit Ţara Oaşului mai tristă în acest sfârşit de săptămână. Poate din cauza vremii bacoviene, vineri şi sâmbătă a plouat mocăneşte. N-a mai rămas pic de zăpadă şi a răsărit şi colţul ierbii. (Frumos, dar încă "nu i timpul", cum spunea bunicul meu). 
Astăzi soarele a ieşit să mai descreţească frunţile oşenilor mei, parcă simţindu-le povara!   

marți, 11 ianuarie 2011

Memoria unei atingeri

Caut încă de la sfârşitul anului trecut un cadou pentru un OM special. Nu trebuie si nici nu vreau să îl dăruiesc cu o anumită ocazie, aşa că timpul nu mă presează. E pur şi simplu un imbold sufletesc, un clocot de rouă. M-am hotărât să navighez puţin şi pe internet în căutarea acelui CEVA.
Am găsit însă ... altceva, ce m-a pus uşor pe gânduri, în special finalul. Încercaţi si voi! 
Dragii mei, da voi domnilor! Susţineţi-vă mamele, prietenele, iubitele, soţiile, amantele şi fetele, să meargă la control! Iar voi, dragele mele, mame, iubite, amante, faceţi-vă timp pentru un control de rutină!
Dacă nu pentru voi .... pentru cei care nu v-au dezamăgit niciodată!

luni, 10 ianuarie 2011

"... victimele rănite mortal şi-au revenit miraculos"

Astăzi a fost prima zi de facultate din acest an. Mi-am adus aminte cu cât entuziasm mă intorceam din vacanţe atunci când trebuia să mă asez în bancă! Azi a fost puţin diferit, chiar melancolic, însă doar pentru câteva momente.
M-am trezit repede din această stare.
"... victimele rănite mortal şi-au revenit miraculos" 
Cine revendică textul?

duminică, 9 ianuarie 2011

Autoportret

Apocalipsă...
Sunt omul
        care şi-a pierdut umbra.
Caut mereu
Şi mă nimicesc in pieire.
Azi n-am găsit fărâmă de eu,
Iar mâine soarele va apune
Înainte s-o iau la drum!
        Sunt omul care şi-a pierdut umbra!


sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Inapoi in halta Sibiu...

Mi-e dor de libertatea marii, de zburdalnicia gandului spre infinit!
Offf .... am ajuns la Sibiu, am sufletul greu insa cu gandul la urmatoarea evadare o sa supravietuiesc!

 

miercuri, 5 ianuarie 2011

Cioran si Pacala

Am de ceva vreme incoace o aventura intelectuala cu Emil Cioran. Am gasit astfel un text extrem de interesant, cel putin pentru mine, aparut in revista Transilvania in anul 2000, intitulat "Metamorfozele unei masti: Cioran si Pacala." Textul apartine mentorului meu, daca mi-e ingaduit a-i spune astfel profesorului Vasile AVRAM.
O sa va redau doar motto-ul acestui articol: "Cine se sinucide citindu-l pe Cioran? Cei care n-au simtul umorului, care-l iau totdeauna si neconditionat in serios. Intocmai ca pe Pacala!"
Bineinteles, Cioran este un Pacala de geniu, ce marturiseste ca este asemenea pustnicilor retrasi in pustiu "fatigue de chercher Dieu", ba chiar bolnav de divinitate!
Dar asta cred ca stiati!

 

luni, 3 ianuarie 2011

Povestea bicicletei

Am gasit ieri in Vallentuna (Suedia) o bicicleta frumos parcata intr-un loc special amenajat. Cred ca proprietarul a lasat-o acolo ... nu chiar de la prima ninsoare, daca stau sa masor stratul de zapada! Insa nici nu mai conteaza, altceva m-a atras.















Am remarcat imediat ca bicicleta nu avea niciun sistem de protectie, adica nu era ancorata in niciun fel de mecanismul de parcare.

Mi-am adus aminte atunci de ultima mea patanie cu bicicleta si de expresia romaneasca "Vezi sa nu ramai fara caii de la bicicleta!"
Da, sa nu radeti, mie chiar mi s-a intamplat. Am ramas fara caii de la bicicleta, mai bine zis fara sa, adica fara scaun. Probabil bicicleta mea ucraineana nu a fost pe placul hotului, nu era ceva ce sa isi fi dorit. Dar uite ca scaunul, ce-i drept il schimbasem pe cel original cu unul romanesc, i-o fi folosit la ceva!




Daca stau sa ma gandesc bine as mai putea gasi o explicatie pentru dispartia cailor mei de la bicicleta!?
Aveti vreo idee?!






duminică, 2 ianuarie 2011

Sa fie oare un semn al civilizatiei?

O sa va las pe voi sa imi raspundeti la intrebare! Atentie, este o situatie reala si nicidecum o ghicitoare!
Duminica -  2 ianuarie 2011.
Suedia, un orasel de "provincie" la cativa kilometri de Stockholm.
Un centru comercial deschis intre orele 08:00 - 17:00.
Parcare GRATUITA, la ora 12:00 ocupata in proportie de 70%.
Pana aici nimic deosebit. Parcam masina si, conform normelor suedeze, afisam pe bordul masinii un ceas de carton, pe care ar fi trebuit sa indicam ora la care am ajuns in parcare. Din cauza oboselii sau cu gandul deja la shopping, setam ceasul de hartie la ora 15:00, adica ora la care ne-am propus sa incheiem sesiunea de shopping de astazi. Fericiti si constienti in acelasi timp de faptul ca doar ne vom clati ochii in vitrine si rafturi, am intrat in impunatoarea cladire cu 3 etaje si foarte multe scari rulante. Nu am rezistat inauntru decat 2 ore si jumatate. Din cauza frigului ne grabim spre masina. Pe parbriz ne asteapta cuminte un formular tipizat, completat destul de stangaci (cred ca tot din cauza frigului) cu un pix albastru.
Surpriza: AMENDA! "Ceasul de hartie al masinii dumneavoastra a fost setat gresit! Neatentia va costa 300 de coroane suedeze", adica aproximativ 150 de lei.
Sincer, mi-e greu sa inteleg rationamentul acestui sistem. Daca parcarea este gratuita, de ce trebuie sa spun exact la ce ora am parcat si nu ora, cu aproximatie, la care voi parasi parcarea? Daca parcarea este gratuita, de ce sa angajez o persoana, sau chiar mai multe, care sa verifice amaratul ceas de hartie?
Eu mai caut inca raspunsuri, dar poate aveti voi o explicatie!

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Zece motive pentru a parasi Romania pentru totdeauna!

Sunt 10 motive pentru care eu, personal, nu as mai vrea sa ma intorc in Romania. De aceasta data o voi face, poate din lasitate, poate din dragoste pentru parinti si pentru locul sfant in care am copilarit. Nu stiu insa cat voi mai rezista tentatiei de a-i spune ADIO tarii natele! Iata de ce:
1. Lipsa respectului fata de Om in toate structurile Statului
2. Absenta lectiei numita VIATA din invatamantul romanesc
3. Lispa unui sistem sanitar coerent si fara greseli
4. Clasa politica infecta 
5. Ignorarea valorilor morale
6. Disparitia oamenilor de cuvant si legamant
7. Disparitia valorilor si a traditiilor populare
8. Diminuarea, aproape spre disparitie, a clasei intelectualilor romani
9. Invazia kitsch-ului
10. Disparitia simplitatii in toate domeniile (de la sacru pana la profan)
Dar voi? Ce va mai tine in tara? Sau daca ati plecat, spuneti-mi daca plangeti pentru ceva anume din Romania!